Când s-au vazut prima oara, au avut sentimentul ca se știau dintotdeauna. Era noapte, frig, februarie și nu ningea cu fulgi mari ca în povești. Peronul aștepta un tren tras de armasari invizibili cu foc la copite. Trenul a ajuns și rapid a dispărut din gară, lăsând în urmă un troller tras de o mâna fără manușă. Înaintând pe peron, mâna a început să transpire ușor, apoi trollerul se opri. Un sărut simplu, se lipi de obraz. Parfumul o învălui și palmele se umeziră din nou. Stingherite, schimbaseră câteva cuvinte și se lăsă tăcerea, apoi, ea îi spuse:
-Bănuiesc că vrei să fumezi...
Își drese glasul și cu un fals avânt zise un pic ragușit:
-Nu neapărat.
Facu un pas și zări un coș de gunoi.
-De fapt, cred că o să fumez o țigară.
Nu simțea neapărat nevoia să fumeze, dar simțea că trebuie să stea să analizeze femeia ce o întâmpinase.
Își aprinse o țigară și timida, o privea pe sub sprâncene. Ea se uita în alta direcție. Era feminina și avea ceva, ceva-ul pe care îl cautase și pe care îl dorise. Nu neaparat eleganta gesturilor, dar dezinvoltura cu care vorbea o atragea și mai mult. Și vorbeau. Nu știau sigur despre ce, probabil despre vreme sau despre drum, sau orice alt subiect ce nu li se parea interesant. Și cât vorbisera pâna atunci.. Se știau parca dintotdeauna.
Târziu, în noaptea aia a început sa ninga. Erau în pat. "Pot sa te iau în brațe?". Pâna atunci se gândise numai la asta, la cât de mult își dorise o îmbrațișare..noapte de noapte. Și acum ea venise. Fierbinte și moale se lipise de spatele ei și o strânse ușor. Palmele lor s-au împreunat și afară continua să ningă...
Se știau parca dintotdeauna.
