Dupa doua secunde de la primul “contact” cu tine, am simtit nebunia aia care imi dicta sa merg inainte orice ar fi.
Mi-au trebuit doua zile sa-ti cer numarul de telefon, dupa doua nopti pierdute – ar zice unii- cu tine.
Dupa doua luni de nopti albe si telefoane inrosite ne-am intalnit… in a doua luna din an. Si apoi, am fost doar noi doua…
Mi-e greu sa scriu acum si sa privesc inainte si sunt sigura ca intelegi de ce. Te simt in viitorul meu, stiu ca vei fi acolo, dar nu mai zic nimic despre asta.
Nu vreau sa ma ancorez in trecut, sa ma hranesc cu amintiri si sa zac in neputinta de a crea ceva mai bun de atat. In momentele de luciditate – a se citi obiectivitate- pun in balanta binele si raul ce ti l-am facut si ce ti-l fac in continuare si nu reusesc sa ridic binele la suprafata decat atunci cand esti langa mine. Atunci cand te vad frumoasa, cu ochi ghidusi plini de iubire, cu zambet strengaresc, senina...Atunci cand te simt ca dormi linistita in bratele mele fara sa trebuiasca sa pleci apoi. Atunci cand vrei sa-ti bagi nasul in bucatarie si incerci sa nu ma enervezi cu „abilitatile” tale. Atunci cand esti relaxata si ai idei sclipitoare. Atunci cand zambesti din orice. Atunci cand ma faci sa ma reindragostesc de tine. Ai sa zici ca nu e posibil... ba e posibil! Am simtit ca m-am reindragostit de tine, dar nu ti-am zis pentru ca stiam ca la prima cearta ai sa pui la indoiala. Ti-am mai zis in cel mai neoriginal mod ca te iubesc si atunci cand te urasc. As vrea sa inventez o fraza ca asta care sa exprime exact ceea ce simt atunci cand „ma enervezi in asa un hal”, dar nu pot. E concret: te iubesc si atunci cand te urasc.
Acum, cand scriu sub umbra lui „nu scrii ceva?” ma pierd in idei. Vreau sa-ti aduc un zambet de dimineata, sa ma vezi langa tine chiar daca ne despart cateva bulevarde. Si te-as lasa cu Lara acum, dar in cinstea unui decembrie inflacarat de o armata de fluturi in stomac, o las pe Katie sa-ti aduca aminte de a noastra nebunie.
T.
