“Nu îl aleg pe el, mă aleg pe mine…Iubeşte-mă dar nu posesiv”
Asta e genul de mesaj de „what not to do at the end of a relationship”
pentru că stârneşte ură. Ura şi iubirea sunt două seminţe sădite în acelaşi
timp. Nu se alterează, nu mucegăiesc, nu se strică chiar dacă nu le dai apă. Ce
faci tu acum este sa uzi sămânţa de ură. Nu am crezut nici o clipă că o sa
ajung la aşa ceva, pentru că am iubit… te-am iubit cu toate moleculele, toate
celulele, tot sufletul, mintea, corpul, toate au fost ale tale. Dar iată-mă…am
ajuns cu primul tren. Din vina ta. Din vina voastră.
M-aş întoarce la tine doar moartă. Ca stafie. Să te bântui în cel mai
teribil mod posibil.
Mi-e scârbă când mă gândesc numai că aceeaşi gură ne-a sărutat pe amândoi,
aceleaşi mâini au îmbrăţişat şi mângâiat două parfumuri, aceleaşi picioare s-au
încolăcit de două trupuri… Mi-e greaţă… (pentru necunoscători, unde scrie
„doi/două” a se citi „nouă” – un pic exagerat, dar neaugmentat din punctul meu
de vedere)
O femeie înşeală când nu e satisfăcută de ceea ce i se oferă. Este mai mult
decât evident. Ştiam de la început.
Ti-am cerut respect, singura chestie de care credeam că mai eşti
capabilă…dar ai eşuat şi aici. Am iertat. Am continuat să te iubesc. Dar am
secat.
Ştii chestia cu roata… când ai să vezi şi cealaltă faţă a roţii (aş spera
să fie de maşină şi am tot dreptul, dar nu mă mai cobor la sub-nivelul tău), să
ştii că a fost împinsă de mine…pentru tot ceea ce faci acum.
E ultima postare pentru tine, Emilia…
Să aveţi drum bun!
W.
