Azi mi-a zis: " Nu stiu daca sa-ti zic la multi ani azi sau de 8 martie... Tu ce esti? Femeie sau copil?". Alintandu-ma, i-am raspuns ca inca mai sunt copilul ei si ca e prea tarziu sa scape de mine... Si foarte usor mi-au venit prin minte, ca un roi de fluturasi colorati, zilele de 1 iunie din copilarie...
Aveam 7 ani. Fratele meu intrase in viata mea cu 6 luni inainte si parea sa acapareze totul cu manutele lui, inclusiv copilaria mea. Era anul in care incepusem sa primesc haine de ziua mea... Intelegeti ce vreau sa zic.
Pe intai iunie 1996 eram mega-fan Abracadabra, ca orice alt copil din generatia mea. Imi placea Ducu pentru ca avea parul lung, eram fermecata de Magician si aveam o invidie dulce si o simpatie ciudata la vremea aia pentru Mica. Stiam toate cantecele pe de rost, diminetile de duminica eram cu ochii lipiti de televizor si in secret, inainte sa adorm ma gandeam "ce-ar fi daca.... as avea puterile Magicianului/ as putea sa fac schimb de locuri pentru o zi cu Mica/ as face parte din echipa Magicianului/ si multe alte dorinte care nu le mentionez, dar implicau disparitii misterioase si liberul arbitru ;))...
Pe intai iunie 1996 am primit o jucarie, un clovn, urat, cu hainute in galben si mov si privire... diabolica-de-clovn. A fost primul cadou la care am mimat bucuria si am zis "nu trebuia"... Serios acum, chiar nu trebuia... Unde era caseta mea cu Abracadabra? Aia pe care o ceream de cateva saptamani? Eram obisnuita pana cu 6 luni in urma sa primesc mai tot ce imi doream... De la mama am primit un clovn si un "n-am prea avut bani". Nu intelegem. De ce pentru fratele meu parea sa aiba intotdeauna de de toate si eu primeam un clovn?..
Eram in perioada in care "reparam" ceasuri ( a se citi: le dezmembram-chiar si pe cele care functionau- si le asamblam la loc, doar ca ramaneam si cu piese in plus la sfarsit). Aveam impresia ca ma pricep:-) si pentru ca ai mei nu ma certasera suficient si vedeam intotdeauna un zambet in coltul gurii cand ma mustrau, continuam sa dezasamblez chestii prin casa.
Am vrut sa ma razbun. Eu voiam caseta cu Abracadabra de 1 iunie-ziua copilului. Eu fusesem singurul copil in casa pana atunci... eu trebuia sa primesc ce voiam!
In dimineata duminicii ce a urmat am ramas singura acasa. Ma uitam la Abracadabra si sufeream...(pare stupid, dar eram si inca mai sunt foarte atasata de pasiunile mele). Ideile au inceput sa-si faca loc in mintea mea. Mai tarziu, prin gimnaziu, cand eram obligati de proful de religie sa mergem duminica dimineata la biserica (evident ca nu mergeam), ma gandeam ca toate ideile astea care imi veneau fix duminica dimineata (pentru ca au mai existat idei "magice" si dupa perioada "Abracadabra")... erau insamantate in mintea mea tanara de diavol... Ideea care imi venise in dimineata aceea era sa iau casetofonul din sufragerie - era destul de mare si vechi - sa-l aduc langa televizor si sa inregistrez, pentru ca stiam ca se poate inregistra pe el apasand butoane, toate melodiile cu Abracadabra. :-D Genial, nu? N-am primit caseta? Nu-i nimic! Fac eu una mai buna si mai frumoasa! Am luat o caseta cu muzica populara, care credeam eu ca nu o prea asculta ai mei si am bagat-o in casetofon.
Voi trece direct la deznodamant pentru ca restul e putin in ceata... au trecut 15 ani de atunci. Nu am reusit sa vad mare lucru din emisiunea din duminica aceea. Tot apasand pe butoanele casetofonului, incercand sa-mi dau seama cum se inregistreaza, am facut sa se prinda banda la caseta. Apoi, o perioada, m-am chinuit, transpirand sa scot banda... nu reuseam. Era ora la care ai mei ar fi trebuit sa ajunga acasa. M-am gandit eu, sa nu ma prinda cu casetofonul langa televizor, l-am mutat, l-am pus la locul lui...si m-am mai chinuit putin... Am reusit intr-un final. Caseta stricata a ajuns dupa sifonier si a stat acolo o perioada buna de timp, pana m-am gandit sa o scot, sa o arunc afara (dar asta e alta poveste). Cand au intrat ai mei in casa, eram in sufragerie si foarte concentrata, ma uitam intr-o carte cu poze. Inima batea sa-mi iasa din piept.
Mult dorita caseta cu Abracadabra am primit-o un pic mai tarziu, tot in anul acela, fara sa o mai cer, fara sa mai fac drame din cauza ei. Cred ca o mai am pe acasa, probabil plina de praf, aruncata intr-un sertar.
Să fii copil e un lucru serios
Când eram mic să cânt visam Prin lumi de vis călătoream
Când eşti copil nimic nu-i greu
Chiar de greşeşti nu-ţi pare rău
Refren:
Să fii copil e-un lucru serios
Nimic pe lume nu-i mai frumos
Niciun minut nu stai pe loc
Poţi să zâmbeşti şi ai noroc
Când eşti copil viaţa-i un joc
Când eram mic să zbor doream
Şi de nimic nu mă temeam
Găseam în dans ritmul mereu
Şi îl dansam în felul meu
Refren
Acuma cred că e târziu
Cât timp s-a scurs nici eu nu ştiu
Să fii copil nu e uşor
Dar e frumos într-adevăr.