Doi.Doua. (15 decembrie 2009)

Dupa doua secunde de la primul “contact” cu tine, am simtit nebunia aia care imi dicta sa merg inainte orice ar fi.

Mi-au trebuit doua zile sa-ti cer numarul de telefon, dupa doua nopti pierdute – ar zice unii- cu tine.

Dupa doua luni de nopti albe si telefoane inrosite ne-am intalnit… in a doua luna din an. Si apoi, am fost doar noi doua…

Mi-e greu sa scriu acum si sa privesc inainte si sunt sigura ca intelegi de ce. Te simt in viitorul meu, stiu ca vei fi acolo, dar nu mai zic nimic despre asta.

Nu vreau sa ma ancorez in trecut, sa ma hranesc cu amintiri si sa zac in neputinta de a crea ceva mai bun de atat. In momentele de luciditate – a se citi obiectivitate- pun in balanta binele si raul ce ti l-am facut si ce ti-l fac in continuare si nu reusesc sa ridic binele la suprafata decat atunci cand esti langa mine. Atunci cand te vad frumoasa, cu ochi ghidusi plini de iubire, cu zambet strengaresc, senina...Atunci cand te simt ca dormi linistita in bratele mele fara sa trebuiasca sa pleci apoi. Atunci cand vrei sa-ti bagi nasul in bucatarie si incerci sa nu ma enervezi cu „abilitatile” tale. Atunci cand esti relaxata si ai idei sclipitoare. Atunci cand zambesti din orice. Atunci cand ma faci sa ma reindragostesc de tine. Ai sa zici ca nu e posibil... ba e posibil! Am simtit ca m-am reindragostit de tine, dar nu ti-am zis pentru ca stiam ca la prima cearta ai sa pui la indoiala. Ti-am mai zis in cel mai neoriginal mod ca te iubesc si atunci cand te urasc. As vrea sa inventez o fraza ca asta care sa exprime exact ceea ce simt atunci cand „ma enervezi in asa un hal”, dar nu pot. E concret: te iubesc si atunci cand te urasc.

Acum, cand scriu sub umbra lui „nu scrii ceva?” ma pierd in idei. Vreau sa-ti aduc un zambet de dimineata, sa ma vezi langa tine chiar daca ne despart cateva bulevarde. Si te-as lasa cu Lara acum, dar in cinstea unui decembrie inflacarat de o armata de fluturi in stomac, o las pe Katie sa-ti aduca aminte de a noastra nebunie.

T.

Dor de foarte aproape

Dor de foarte aproape e atunci cand sunt in bratele tale si nu-mi ajung saruturile si mangaierile sa te simt, sa te iubesc. E atunci cand nu-mi ajung bratele sa te imbratisez. Azi mi-a fost dor... Si in mijlocul noptii, cand nu mai erai atat de aproape, te-am vrut iar.. Sunt egoista, posesiva, geloasa, sunt tot ce e mai rau atunci cand iubesc..dar iubesc, mult.

Necomunicare

Necomunicam si umblam cu bete lungi de bambus sa scoate ochii care nevad.

Eu stiu ca nu sunt comunicativa. Daca ne certam, poti sa stai in aceeasi camera cu mine si sa ma prefac ca nu existi. Sunt chiar buna la asta. In liceu si inainte sa te cunosc eram campioana la ignorat persoane. Nu stiu sigur daca ignoratul este acelasi lucru cu necomunicatul, dar sigur au si parti comune.

Oricum, acum, singurul lucru care ne tine in picioare, sau ar trebui sa ne tina.. este comunicarea. Si ciudat (pentru mine) este CA COmunicarea  intre noi vine de la sine. Facturi colorate pe la toate retelele de telefonie, fire de internet inrosite si degete tocite pe altarele SMS-urilor. Pana cand...pana cand... „ce sa mai vorbim? Nu mai avem ce sa vorbim.”

Pauza.

Cri! Cri! Cri!

Atunci, eu imi scot daikatana seculara din teaca si incep sa ascut bine un bat de bambus. Il ascut in timp ce nu-ti scriu mesaje. In timp ce nu te sun. In timp ce rotitele se invart, rastalmacind fraze, cuvinte, semnificatii. Trece o zi, trec doua, trec noua. Bambusul este in pozitia de atac. Ochiul e tinta. Incepem sa-l scoatem.  Tragedii. Drame.

Nu stiu de ce nu ai observat inca spiritul meu masochist. Si aici nu ma refer la placeri carnale. Da-mi funie si ma spanzur.

Avem ce sa vorbim. Aveam si ieri, doar ca tu aveai si altceva de facut si eu eram in drum pentru ca ti-am dat impresia ca nu mai am ce sa-ti zic. A fost si vina mea. Daca te intrebi, „articolul” asta e un fel de a cere scuze. Daca nu te intrebi, nici eu nu-ti zic.

Punct.

Under Pressure

-I-am trimis flori cand am facut un an, facu o pauza… de doua ori chiar.

Incercand sa nu ma gandesc la marea mea durere cu florile, o intreb, aplicand un zambet atotstiutor, de genul...neutru.:

-De ce de doua ori pentru o singura aniversare?

-Nuuuu, odata din America (ultima vocala lunga si foarte afectata) si odata de aici. M-a costat mai mult din tara decat din America (la fel de afectata, dar mai scurta de aceasta data).

Incepuse  o serie de comparatii intre serviciile de livrare. Eu eram departe, cu gandul la - cum am mai zis- durerea mea si o priveam cum vorbea larg si zambea tare. Sau invers.  Cuvintele ei zambarete afisau niste preturi ale buchetelor de flori. Creierul meu prost facea calcule proaste. Si ma trezesc spunand ca 80 de dolari pe un buchet, e cam la fel ca la noi, un milion cin’sute.

Ma priveste fix ca sa-mi dea de inteles ca am gresit. Si am inteles. Zambesc, ma alint. „Gush, sunt obosita...ce-i cu mine?”.  Si incerc sa fac tot sensul giratoriu cu discutia asta. Liceu – unde ne-am cunoscut. Lucru – pentru ca era de actualitate cautarea mea asidua si nu prea a unui job. Orice altceva, care sa nu-mi mai faca gandurile sa zboare. Si... in sfarsit, womeeeen.... Dar nu, nici aici nu am mare lucru de zis. Eu nu am women care sa alerge dupa mine, sa-mi faca avansuri sau sa ma priveasca cumva nu-stiu-cum si chiar daca as avea... ar fi degeaba. Vorbim. Berea nu se bea singura. Tigara nu se fumeaza singura. Timpul a trecut,insa, si eu plec. Ciudat e ca nu-mi aduc aminte unde trebuia sa plec atunci.

Trebuia sa iau un tren spre... Nu-stiu-unde.

La Nu-stiu-unde ma asteptai tu. Nu am simtit emotiile revederii atunci, band berea aia si fumand tigarile alea, era un fel de MUST DO. Eram concentrata pe calatorie, tren, bagaje, portofel, bilet and co. Dar de fiecare data Nu-stiu-unde devenea Acasa. Asa e, mergeam acasa. Si tu ma asteptai... sau a fost cand nu m-ai asteptat? DA! Mi-am adus aminte, tu nu ma asteptai. Cea care ma astepta era o ploaie marunta care mi-a muiat geaca de piele intoarsa. Si o tigara pe un peron...romanesc. Un cersetor pentru care nu am avut marunti, dar i-am lasat jumatate din ce fumasem eu. Asta nu fac de obicei. Ma enervez daca ploua si nu sunt imbracata adecvat. Ma enervez daca nu ma asteapta cineva sa-mi ia bagajul. Ma enervez pe toti cersetorii nespalati din gari. Nu si atunci. Eram aproape acasa si tu veneai pe un cal alb, sau na, ma rog, intr-o masina alba sa ma duci...acasa.

Asteptandu-te, am dat rewind si play discutiei din gara. Acum, puteam sa o savurez, sa o critic –eu cu mine- si sa dau ochii peste cap la orice nu-mi convenea.

-Nu te deranjeaza ca ea nu face la fel pentru tine? (curioasa sa aflu raspunsul, poate si cu o nota de sfat)

-Mi-a dat ignore de cinci ori intr-o luna, pe mess si pe facebook. Si nici macar nu am fost eu vinovata de fiecare data. Odata... (aici e momentul in care mi-am adus aminte ca si eu ma suparasem de mult, in liceu,  pe persoana cu care discutam atunci in gara, si semn de impacare, mi-a adus un trandafir alb. I-am zis, si subliniez, i-am zis: „Pe asta sa ti-l bagi in fund. Nu vreau trandafiri de la tine!”)

Nu stiam atunci despre orientarile ei sexuale si nici de ale mele si am considerat a fi un gest amical. Si inca sunt convinsa de asta. Revenind la inregistrarea discutiei, play:

-O iubesc si daca nu simte la fel, dar stiu ca simte (zambind tare si larg si tare)... ea nu se manifesta asa..

-Dar se manifesta! zic eu, cautand totusi un raspuns dilemei mele.

-Nu mi-a dat flori, dar face alte chestii ... you know..

I don’t know!!!!

Si nici acum nu stiu. De ce caut tot timpul un raspuns la ceea ce fac? Nu un feedback. Un gest similar. Un ceva. Si cautand si insistand, gestul isi pierde farmecul si eu tot il caut si il vreau si il doresc. Si vreau sa ... iar imi racesc gura/tocesc degetele degeaba. Un gest de simpatie, iubire vine din miezul inimii. Un gest de simpatie vine din. Un gest de simpatie ar trebui sa vina de la sine. Sa nu fie cerut. Sa nu fie facut pentru ca trebuie. Si sa nu fie dat la schimb. Un gest nu trebuie cerut. Trebuie sa vina. Punct.

Ziua Copilului din noi :-)

Azi mi-a zis: " Nu stiu daca sa-ti zic la multi ani azi sau de 8 martie... Tu ce esti? Femeie sau copil?". Alintandu-ma, i-am raspuns ca inca mai sunt copilul ei si ca e prea tarziu sa scape de mine... Si foarte usor mi-au venit prin minte, ca un roi de fluturasi colorati, zilele de 1 iunie din copilarie...

Aveam 7 ani. Fratele meu intrase in viata mea cu 6 luni inainte si parea sa acapareze totul cu manutele lui, inclusiv copilaria mea. Era anul in care incepusem sa primesc haine de ziua mea... Intelegeti ce vreau sa zic.

Pe intai iunie 1996 eram mega-fan Abracadabra, ca orice alt copil din generatia mea. Imi placea Ducu pentru ca avea parul lung, eram fermecata de Magician si aveam o invidie dulce si o simpatie ciudata la vremea aia pentru Mica. Stiam toate cantecele pe de rost, diminetile de duminica eram cu ochii lipiti de televizor si in secret, inainte sa adorm ma gandeam "ce-ar fi daca.... as avea puterile Magicianului/ as putea sa fac schimb de locuri pentru o zi cu Mica/ as face parte din echipa Magicianului/ si multe alte dorinte care nu le mentionez, dar implicau disparitii misterioase si liberul arbitru ;))...

Pe intai iunie 1996 am primit o jucarie, un clovn, urat, cu hainute in galben si mov si privire... diabolica-de-clovn. A fost primul cadou la care am mimat bucuria si am zis "nu trebuia"... Serios acum, chiar nu trebuia... Unde era caseta mea cu Abracadabra? Aia pe care o ceream de cateva saptamani? Eram obisnuita pana cu 6 luni in urma sa primesc mai tot ce imi doream... De la mama am primit un clovn si un "n-am prea avut bani". Nu intelegem. De ce pentru fratele meu parea sa aiba intotdeauna de de toate si eu primeam un clovn?.. 

Eram in perioada in care "reparam" ceasuri ( a se citi: le dezmembram-chiar si pe cele care functionau- si le asamblam la loc, doar ca ramaneam si cu piese in plus la sfarsit). Aveam impresia ca ma pricep:-) si pentru ca ai mei nu ma certasera suficient si vedeam intotdeauna un zambet in coltul gurii cand ma mustrau, continuam sa dezasamblez chestii prin casa. 

Am vrut sa ma razbun. Eu voiam caseta cu Abracadabra de 1 iunie-ziua copilului. Eu fusesem singurul copil in casa pana atunci... eu trebuia sa primesc ce voiam!

In dimineata duminicii ce a urmat am ramas singura acasa. Ma uitam la Abracadabra si sufeream...(pare stupid, dar eram si inca mai sunt foarte atasata de pasiunile mele). Ideile au inceput sa-si faca loc in mintea mea. Mai tarziu, prin gimnaziu, cand eram obligati de proful de religie sa mergem duminica dimineata la biserica (evident ca nu mergeam), ma gandeam ca toate ideile astea care imi veneau fix duminica dimineata (pentru ca au mai existat idei "magice" si dupa perioada "Abracadabra")... erau insamantate in mintea mea tanara de diavol...  Ideea care imi venise in dimineata aceea era sa iau casetofonul din sufragerie - era destul de mare si vechi - sa-l aduc langa televizor si sa inregistrez, pentru ca stiam ca se poate inregistra pe el apasand butoane, toate melodiile cu Abracadabra. :-D Genial, nu? N-am primit caseta? Nu-i nimic! Fac eu una mai buna si mai frumoasa! Am luat o caseta cu muzica populara, care credeam eu ca nu o prea asculta ai mei si am bagat-o in casetofon.

Voi trece direct la deznodamant pentru ca restul e putin in ceata... au trecut 15 ani de atunci. Nu am reusit sa vad mare lucru din emisiunea din duminica aceea. Tot apasand pe butoanele casetofonului, incercand sa-mi dau seama cum se inregistreaza, am facut sa se prinda banda la caseta. Apoi, o perioada, m-am chinuit, transpirand sa scot banda... nu reuseam. Era ora la care ai mei ar fi trebuit sa ajunga acasa. M-am gandit eu, sa nu ma prinda cu casetofonul langa televizor, l-am mutat, l-am pus la locul lui...si m-am mai chinuit putin... Am reusit intr-un final. Caseta stricata a ajuns dupa sifonier si a stat acolo o perioada buna de timp, pana m-am gandit sa o scot, sa o arunc afara (dar asta e alta poveste). Cand au intrat ai mei in casa, eram in sufragerie si foarte concentrata, ma uitam intr-o carte cu poze. Inima batea sa-mi iasa din piept.

Mult dorita caseta cu Abracadabra am primit-o un pic mai tarziu, tot in anul acela, fara sa o mai cer, fara sa mai fac drame din cauza ei. Cred ca o mai am pe acasa, probabil plina de praf, aruncata intr-un sertar.

 Să fii copil e un lucru serios

Când eram mic să cânt visam

Prin lumi de vis călătoream

Când eşti copil nimic nu-i greu

Chiar de greşeşti nu-ţi pare rău

Refren:

Să fii copil e-un lucru serios

Nimic pe lume nu-i mai frumos

Niciun minut nu stai pe loc

Poţi să zâmbeşti şi ai noroc

Când eşti copil viaţa-i un joc

Când eram mic să zbor doream

Şi de nimic nu mă temeam

Găseam în dans ritmul mereu

Şi îl dansam în felul meu

Refren

Acuma cred că e târziu

Cât timp s-a scurs nici eu nu ştiu

Să fii copil nu e uşor

Dar e frumos într-adevăr.

Recomandare

Viola di mare

“Nello stesso mare di tutti, nuota un piccolo pesce che da femmina si fa maschio per amore. Io prendo per me il suo nome. Viola di mare”

Vizionare placuta daca nu l-ati vazut!

Sa ne jucam un joc :-)

Cand eram “mai tanara”, liceana rebela sau, ma rog poate o rebela wanna be, aveam o pasiune extraordinara pentru scris. Imi placea sa intru in “febra de scris”, sa ma pierd in poveste si restul pur si simplu curgea prin pasta pixului. Cateodata nu aveam idei, nu se lega nimic si pur si simplu scriam despre mine – recunosc, nu era o idée foarte buna- dar macar scriam si ma simteam cumva implinita.  Acum am vreo 5-6 idei (despre asta in alt articol), dar nu am chef sa le dezvolt. Punct.

Zilele trecute mi-am recitit textele. Nu mai sunt la fel de mandra de ele, dar pentru 16-17 ani erau ok. Asa ca as vrea sa ne jucam un joc. Voi publica mai jos cate o fraza din texte diferite. As vrea sa le votati (voi, cei probabil 2 cititori ai mei-fara mine!!!) printr-un comment, iar povestea ce contine fraza cea mai adulata va fi publicata duminica.

Deci,

Fraza 1: “Viaţa nu e plină de ispite. Viaţa e ispita pe care ne-o arunca diavolul, ca un os unui căţel flămând; o arunca unui suflet rătăcit care tânjeşte după un trup. Începi s-o trăieşti şi uiţi de tine – absurd. N-ai cum să uiţi de „tine”: trup şi suflet. Uiţi esenţa. Nu-i mai simţi gustul.”

Fraza 2: “…Devine serioasă. Mă priveşte cu indiferenţă. Parcă se uită prin mine şi mă doare să văd asta la propria-mi creaţie. Îi citesc ignoranţa sub frunte şi seriozitatea chipului fără vreo pată de expresivitate mă enervează.”

Fraza 3: “. Nu ştiu ce căutam acolo…ajunsesem să mă întreb dacă aş putea să-mi creez un "prieten imaginar" cu care să pot purta nişte discuţii mai interesante…şi totuşi n-aveam chef sa plec. Dar…puteam să le fac să mă gonească, aşa că m-am aventurat într-o discuţie stupidă pe tema "nu ştiu ce temă dar nici nu-mi pasă" , însoţită fiind în aventura aceasta şi de francheţea mea atât de enervantă când nu am chef de vorba.”

Fraza 4: “Era tot timpul încruntatӑ şi privea suspicios pe toata lumea. Pe timpul a douӑ vizite la casa de copii bӑtuse trei fete şi jignise în nenumӑrate rânduri îngrijitoarele, apoi se retrӑgea într-un colț şi mӑ ațintea cu privirea unui lup flӑmând ce îşi urmӑreşte prada. Eram chiar speriatӑ de ea..”

Fraza 5: “Genunchii zdreliţi pe care n-ai avut voie să-i cureţi, aproape s-au vindecat… Obrazul tău e OK – după ceva timp aproape că nu se vor mai vedea urmele roşii lăsate de degete… Şi conştiinţa ta e din nou curată ca după o împărtăşanie. Râsul ironic s-a stins în faţa vijeliei. (Liniştea dinaintea furtunii)”.

Cam atat. Start vot! :-)

T.

Leapșa preluată de la oleacădemov :-)

"Mana" pentru ca așa i se zice în Dobrogea


SUNT blonda

AȘ VREA să fiu cu tine mai des.

PĂSTREZ carnetele si agende in care scriu macar un rand.

MI-AȘ FI DORIT să fiu cu 2-3 ani mai mare. 

NU ÎMI PLACE să fiu bazaita.

MĂ TEM de Roata, atunci cand se invarte.

ÎMI PARE RĂU cand te fac sa plangi.

ÎMI PLACE să fac dragoste si sa te tin in brate si sa te sarut si… despre asta am mai scris. 

NU SUNT blonda in adevaratul sens.

DANSEZ cand imi place muzica si am chef.

CÂNT doar pentru tine, in masina sau soptit langa ureche.

NICIODATĂ nu aș înșela.

RAR ma implic intr-o chestie a carei finalitate nu o banuiesc macar.

PLÂNG cand sunt nervoasa.

SUNT CONFUZĂ cand am chef, sau macar par confuza:-P

AM NEVOIE de tine, macar dimineata si seara :-)

AR FI TREBUIT să incep sa pun in practica ideile atunci cand sunt proaspete.

AȘ PUTEA sa-ti ofer flori, dar probabil nu o VOM face :-)

"Prinsa" pentru că așa e în Banat
SUNT pe un drum total neplanuit.

AS VREA sa te vad implinita professional.

PASTREZ felul parintilor mei de a fi in mine.

MI-AS FI DORIT sa nu mai existe pauze de timp si distanta intre noi.

NU IMI PLACE cand te supar. Place e putin spus.

MA TEM ca prietenii sa ma uite.

IMI PARE RAU ca nu am scurtat o relatie mai repede.

IMI PLACE sa alerg.

NU SUNT falsa.

DANSEZ, dansez, dansez.

CANT prima la zilele de nastere :-)

NICIODATA, asta mi se pare grea :-)

RAR trece o ora fara sa vorbim.

PLANG rar pentru motive obiective.

SUNT CONFUZA, ceea ce nu e neaparat un defect. A fi flexibil e o calitate.

AM NEVOIE de spiritualitate.

AR FI TREBUIT sa ma mut de mult singura.

AS PUTEA sa iti zic ce mult insemni tu pentru mine?

T.