Necomunicare

Necomunicam si umblam cu bete lungi de bambus sa scoate ochii care nevad.

Eu stiu ca nu sunt comunicativa. Daca ne certam, poti sa stai in aceeasi camera cu mine si sa ma prefac ca nu existi. Sunt chiar buna la asta. In liceu si inainte sa te cunosc eram campioana la ignorat persoane. Nu stiu sigur daca ignoratul este acelasi lucru cu necomunicatul, dar sigur au si parti comune.

Oricum, acum, singurul lucru care ne tine in picioare, sau ar trebui sa ne tina.. este comunicarea. Si ciudat (pentru mine) este CA COmunicarea  intre noi vine de la sine. Facturi colorate pe la toate retelele de telefonie, fire de internet inrosite si degete tocite pe altarele SMS-urilor. Pana cand...pana cand... „ce sa mai vorbim? Nu mai avem ce sa vorbim.”

Pauza.

Cri! Cri! Cri!

Atunci, eu imi scot daikatana seculara din teaca si incep sa ascut bine un bat de bambus. Il ascut in timp ce nu-ti scriu mesaje. In timp ce nu te sun. In timp ce rotitele se invart, rastalmacind fraze, cuvinte, semnificatii. Trece o zi, trec doua, trec noua. Bambusul este in pozitia de atac. Ochiul e tinta. Incepem sa-l scoatem.  Tragedii. Drame.

Nu stiu de ce nu ai observat inca spiritul meu masochist. Si aici nu ma refer la placeri carnale. Da-mi funie si ma spanzur.

Avem ce sa vorbim. Aveam si ieri, doar ca tu aveai si altceva de facut si eu eram in drum pentru ca ti-am dat impresia ca nu mai am ce sa-ti zic. A fost si vina mea. Daca te intrebi, „articolul” asta e un fel de a cere scuze. Daca nu te intrebi, nici eu nu-ti zic.

Punct.