Nu stiu nimic din legendele nordicilor in afara de doua denumiri prinse de prin filmele Holywood-iene. Nu cred ca ar putea avea sirene care sa capete picioare sau sylke care sa-si lepede blana pentru ca apa e mult prea rece aici, dar, nu stiu de ce atmosfera din sat, evitand tentativele de modernitate, m-a trimis de la bun inceput cu gandul la tot felul de fapturi fermecate.
Vantul imi murmura la ureche acum ca nu ar trebui sa scriu despre ea. N-ar trebui nici sa incerc sa improsc cu cerneala imaginea ei si ceea ce s-a intamplat.
Era noapte. Digul de piatra, care acum se intinde lacom in mare nu parea atunci atat de accesibil. Mi-am aprins o tigara si asteptam. Primisem un bilet in camera care ma chema aici. Stiam de la cine e. Am recunoscut imediat scrisul.
Dar, sa va zic de la inceput.
Nu am ales eu satul asta. Am vrut pur si simplu sa dispar din peisaj pentru o vreme si nu am stat sa ma gandesc foarte mult in ce directie sa plec.
E un sat batran, cu o atmosfera amortitoare, exact ce-mi trebuia. Am ales totusi un hostel, in loc sa inchiriez o casa pentru sederea mea temporara pentru ca nu voiam sa ma rup cu totul de lume. Si aici am intalnit-o pe ea.
Era la receptie, semna in cartea de oaspeti. Am trecut foarte aproape de ea si mi-a fost imposibil sa nu remarc scrisul ei ilizibil. Receptia era de fapt un hol ingust in capatul scarilor, si doua persoane erau deja cu una mai mult decat trebuia. Parfumul ei m-a invaluit si am avut instinctul de a ma intoarce si de a o intreba ce este..Nu am facut decat sa intorc putin capul in directia ei.
Ochii mari, caprui, umbriti de gene lungi si negre ma priveau intr-un mod care m-a atras si mai mult. Mi-a zambit, a lasat pixul jos si a plecat.
Da, i-am urmarit mersul. Da, i-am observat formele. Si da, as fi vrut sa plec odata cu ea. A iesit singura insa, lasandu-ma in urma, inca imbracata in parfumul ei.Am revenit la realitate si am inceput conversatia cu receptionera care parea sa nu fi observat nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu